Presa vuia la toate colturile strazii. Titluri socante si poze terifiante ingrozeau privirile trecatorilor. De peste doua saptamani, linistitul oras New Hampshire era zguduit de o serie de crime in masa, toate cu autor necunoscut. Politia si FBI-ul aveau deja un tipar: toate victimele aveau gatul sucit, fiind secatuite de sange. Populatia era nelinistita, noi victime apareau in fiecare zi, iar politia nu putea face nimic.
Agentul FBI Benjamin Stewart isi facea datoria cum putea mai bine, avand in vedere sutele de telefoane si reclamatii din partea tuturor. Lumea parca innebunise. Peste tot oamenii vedeau doar criminali si la cel mai mic zgomot sunau la politie, nerenuntand decat atunci cand un agent era trimis pentru linistea lor sufleteasca. In noaptea aceea fusese randul lui sa patruleze pe strazile orasului, iar in drum spre casa primise un telefon care il anunta de aparitia unei noi victime, de data aceasta un copil.
- Acelasi tipar, Ben! il anunta unul din colegii sai. Bietul baiat cred ca nici nu a avut timp sa realizeze ce I se intampla.
Ben inainta spre cadavrul aflat sub nailonul care il acoperea si il dadu la o parte, examinandu-l. Nici nu incapea indoiala, pozitia gatului intr-un unghi aproape imposibil, precum si lipsa sangelui din corp indicau acelasi individ.
- La naiba! Injura el printre dinti. Un psihopat se plimba liber printre noi!
Acoperi cadavrul si isi duse mana la buzunarul pantalonilor, luand telefonul si formand in graba un numar. Ziua se anunta destul de lunga, iar drumul spre casa trebuia sa mai astepte.
**
Copilul se trezi brusc, cu privirea aţintită spre tavan. Era plin de sudoare, iar mâinile sale erau încleştate în pătura care îl acoperea. Roti de câteva ori ochii prin cameră, pentru a se asigura că totul este în regulă. Alt coşmar...totul nu a fost decât un alt coşmar. Acelaşi coşmar care se repetă în fiecare noapte de la moartea mamei sale. Pe micuţ îl îngrozea şi deşi nu mai era la vârsta la care să creadă în poveşti cu fantome, nu reuşea să-şi controleze impulsul de a nu-şi trage pătura peste cap. Până la urmă era doar un copil...un copil a cărui iubire de mamă o pierduse, el rămânând în grija mătuşii sale, sora cea mare a femeii care îi dăduse viaţă în urmă cu opt ani si tatal sau, care era mai mult plecat decat acasa.
Încercă să nu se mai gândească la ceea ce visase şi închise ochii. Însă imaginile apărute de nicăieri îi bântuiau încă mintea. Erau îndepărtate şi se întrerupeau, iar pentru o secundă avusese impresia că o văzu pe mama sa. Negura copleşitoare îl învălui din nou în mantia sa sufocantă, ţinându-l imobilizat cu nişte braţe invizibile, poate chiar imaginare. Nu se putea mişca, nu putea striga...se afunda tot mai mult către ceea ce părea o gaură neagră care trăgea totul în adâncul ei. Un adânc infinit, de unde nu mai aveai şanse de eliberare sau cale de întoarcere.
Se deşteptă sub mişcările bruşte ale mătuşii sale, care încerca din răsputeri să-l readucă la realitate. Urletele şi gemetele sale ajunseseră până în camera femeii, care venise într-un suflet în camera copilului pentru a-l linişti. Era obişnuită cu comportamentul micuţului din timpul nopţii, mai ales în urma celor întâmplate.
- Mătuşă Anne, s-a întâmplat din nou! izbucni băiatul în plâns, un plâns sfâşietor cu suspine.
- Ştiu, dragul meu. Ştiu...îi şoptea femeia în timp ce îl strângea la pieptul ei şi îl mângâia pe păr. Tot ceea ce putea face era să îi fie alături şi să-i aline durerea, fără a lăsa să se citească îngrijorarea de pe chipul ei palid.
Anne Kirsten era o femeie de patruzeci si cinci de ani, cu părul castaniu şi ochii albaştri. A fost frumoasă la vârsta ei, dar tenul său uscat îi trăda însă vârsta. Îl luase pe nepotul ei în grijă în urmă cu trei luni, de la accidentul surorii sale mai mici, în vârstă de treizeci şi opt de ani. Băiatul se obişnuise cu greu fără prezenţa celei mai iubite fiinţe din viaţa sa.
Însă de când cu accidentul, totul se schimbase. Băiatul nu mai zâmbea cum o făcea de obicei, nu se mai juca cu ceilalţi copii şi stătea în majoritatea timpului închis în camera sa. Coşmarurile începuseră la două zile după înmormântarea mamei sale, la început neînsemnate, dar apoi din ce în ce mai îngrozitoare, ajungând chiar în stadiul de a-l trezi pe băiat în mijlocul ţipetelor sale ascuţite. De atunci, noapte de noapte mătuşa lui dormea ca pe ace, fiind în orice moment pregătită să sară din pat şi să se repeadă în camera copilului la cel mai mic semn.
**
David deschise ochii, iar mintea lui începu să lucreze frenetic: Ceva îl prinse de picior trăgându-l spre abisul întunecat care, în urmă cu câteva secunde fusese chiar camera lui. Nu se putea împotrivi. Deschise gura pentru a striga, dar niciun sunet nu se desluşea în întunericul dens şi compact care îl înconjura.
- Da! Va fi cea mai bună carte pe care am publicat-o vreodată! zâmbi bărbatul în sinea lui şi, entuziasmat, notă totul în carneţelul său de schiţe.
David nu era un mare scriitor, celelalte două volume ale sale, „Noaptea terorii” şi „Lupii deşertului”, neavând succesul la care se aşteptase el. Totuşi, la cei patruzeci şi doi de ani ai săi, considera că are tot timpul înainte pentru a lansa un volum care să ocupe primul loc al librăriilor. Editorul său îi acordase un termen de şase luni pentru a veni cu o idee nouă şi cu prezentarea planului viitorului său “succes international”, după cum îl numea David.
La vârsta pe care o avea, era un bărbat foarte arătos, nepărând mai în vârstă de douăzeci şi opt de ani. Părul brunet şi barba ascuţită îi dădeau un aer de Don Juan al zilelor moderne. Doar nasul era o idee mai lung, dar nu era o problemă, celelalte calităţi compensau.
În dimineaţa aceea, ochii lui căprui erau mai luminoşi ca de obicei, iar buzele i se arcuiau într-un zâmbet de o încântare deosebită. Se ridică din pat în capul oaselor şi îşi întoarse privirea spre dreapta, privindu-se în oglinda dreptunghiulară de pe perete. Părea mai în formă, iar mintea lui era mult mai liniştită decât în alte zile. Ştia că totul se datora ideii care prindea încetul cu încetul contur şi care, în curând, avea să fie un best-seller.
va urma...
1 comentarii:
Lauraღ spunea...
Mmmm...Compromitator primul capitol. Ma duc la urmatorul :X
Felicitari!!!