Emily organizeaza un nou concurs cu ajutorul librariei Libris. Cartea o puteti alege singuri, dar sa nu depaseasca valoarea de 40 de lei.
Mai multe detalii gasiti aici: http://colors-imagination-books.blogspot.com/2011/07/book-is-screaming-for-winner.html


Am terminat de curand de citit cartea asta, care credeam la inceput ca este de beletristica. Desi m-am inselat, nu am ramas dezamagita de ea, deoarece reda experienta scriitoarei in ceea ce priveste cresterea celor doi copii ai sai, Belle si Joe, fara a se lasa influentata de marketingul pe care firmele ti-l indeasa pe gat.
Nu sunt deloc de acord cu conceptiile invechite alei mamei mele, in primul rand pentru ca ea traieste in trecut, cu 20 de ani in urma si nu vrea accepte ca lucrurile s-au schimbat. Ceea ce lor li se parea iesit din comun si tabu,noua ni se pare ceva perfect normal. Pentru ca suntem mult mai informati si mai dezinhibati.
Muffy Mead-Ferro sustine ideea de a lasa copilul sa greseasca pentru a nu mai face a doua oara. Degeaba ni se spune noua “nu fa aia sau aia”pentru ca un lucru interzis de atrage mai mult decat un lucru pe care il putem experimenta. Iar odata ce ne dam seama ca nu e bine,ne oprim singuri.
Grija unora este uneori atat de exagerata. Si din ce motiv? Pentru ca toata ziua stau la serviciu, nu au timp sa mai arunce cate un ochi afara sa vada de fapt cum e lumea in realitate si se lasa distrasi de toate filmele si stirile care promoveaza o generatie scapata de sub control, fara sa mentioneze totusi ca nu toti adolescentii sunt la fel.
Autoarea este de acord cu socializarea copiilor cu alti oameni,cu invatarea din greseli, cu discutia si nu cu bataia sau certurile. Si pana la urma, sa fim seriosi: nicio carte nu iti poate spune cum sa-ti cresti copilul, trebuie sa te bazezi pe propriile instincte si sa ai incredere ca nu vei deveni o mama esuata. Lucrurile se schimba de la o generatie la alta, asa ca trebuie sa ti pasul mereu.



Recomand: pentru mame cu conceptii invechite  


Mi-am luat zilele trecute de la biblioteca aceasta carte pentru ca m-a atras titlul. Insa inca de la primele pagini, cam lasa de dorit. Multe descrieri, fraze lungi in care te pierdeai si foarte putina actiune, iar daca era, monotona in mare parte. S-a dovedit a fi cu mult sub asteptarile mele.

Iata o descriere a cartii, totusi:

Viata idilica a oraselului american Eastwick nu a fost inca tulburata de zbuciumatii ani 70. Razboiul din Vietnam are loc la antipozi, iar hainele inflorate si amuletele hippie indeamna la pace si iubire. Dar in aceasta comunitate aparent tihnita traiesc trei femei care pot rasturna totul cat ai clipi.
Alexandra Spofford, sculptorita, stie sa invoce ploi si furtuni. Jane Smart, violoncelista, poate sa zboare. Iar Sukie Rougemont, care scrie rubrica mondena a ziarului local, transforma laptele in frisca daca are chef de-o cafea delicioasa. Toate trei sunt in floarea varstei, sunt divortate, dar nu duc lipsa de parteneri, iar viata lor implinita nu le impiedica sa fie gata de aventura. Iata si motivul pentru care aparitia lui Darryl Van Horne, strainul misterios care cumpara faimosul conac Lenox si il transforma intr-o resedinta extravaganta, le va pune pe jar. Rezultatul? Un menage a quatre scandalos (in ochii cetatenilor de vaza din Eastwick), dar fragil, caci Sukie, Alexandra si Jane se simt amenintate de sfioasa si aparent inofensiva Jenny. Si, pentru a se apara, cele trei prietene nu se feresc sa paseasca dincolo de limitele magiei albe...


Au fost insa cateva citate care mi-au atras atentia:

“Incercand sa cream, ne luam asupra noastra povara de vinovatie, de crima si de ireversibilitate a creatiei.”

“-Barbatii nu-s o solutie, parca la concluzia asta ajunseseram, nu?
-Nu-s o solutie, dar poate sunt o problema.”

“Unde te duci, unde te intorci, oamenii te cunosc mai bine decat ii cunosti tu pe ei: toata aceasta spionare reciproca e de vina.”

“Rautatea e ca mancarea; daca ai inceput, nu-I usor sa te opresti.”

“-Un barbat poate fi si el o persoana cu suflet, sa stii.
-Stiu ca asa stau lucrurilein teorie, dar eu n-am intalnit inca niciunul.Pana la urmase dovedesc toti barbati, pana si homosexualii.”

“Spiritul are nevoie de nebunie, la fel cum trupul are nevoie de hrana.”

“A te pune la adapost inseamna a pierde substanta, a deveni o fiinta destul de subtire ca noul sa te poata patrunde.Numai nechibzuitii cuteaza sa faca salturi datatoare de viata.”

Recomand: doar daca nu aveti altceva mai bun de citit

Romanul a fost ecranizat in 1987 in regia lui George Miller. Aveti trailer-ul AICI





Mi-am downloadat recent de pe filelist fimul Mean Girls 2. Despre ce este vorba?
Este tipica poveste a unei adolescente neintegrata care se muta din scoala in scoala datorita serviciului tatalui sau. Ajungand in cele din urma la un liceu unde spera sa stea mai mult de un an, se vede nevoita sa faca fata rautatilor “reginei” Mandi, doar pentru ca este prietena cu “tinta”care provoaca rasul, o fata pe nume Abby.
In cele din urma insa, umilind-o pe Mandi, Jo pare ca-i ia locul, devenind de nerecunoscut. Prietenii cat si iubitul o parasesc, dandu-si seama in cele din urma ca a gresit.  Revine intr-un final cu picioarele pe pamant, isi recastiga prietenii, iar “regina Mandi” este detronata.
Un fim dragut, dar nu prea impresionant totusi. Nu aduce nimic nou in actualitate.

Aveti mai jos trailer-ul:




Uraa! Vesti bune everybody! Visul meu a devenit realitate! Am aflat rezultatele in urma inscrierilor la facultate si va pot anunta cu fericire ca am intrat la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, profilul Marketing. Desi a fost abia a patra mea optiune, primele fiind Economia comertului, turismului si serviciilor; Economie si afaceri internationale, Management, optiunea la care m-am oprit este la buget. Deci in primul an de facultate voi face altceva cu 25 de milioane. 
Imi aduc aminte de clasa a noua, cand am trecut pe langa FSEGA si am vazut-o prima data. Mi-am dat seama atunci ca acela este locul unde vreau sa-mi continui studiile dupa terminarea liceului.

Zis si facut, sunt proaspata boboaca studenta la FSEGA!


PS: in urma redistribuirii locurilor se pare totusi ca am intrat la ECTS, unde am vrut de la inceput:D prima optiune :X o veste buna!


Am tinut neaparat sa ma uit la filmul acesta mai ales ca sunt fana X-men inca de cand eram mica si n-am ratat niciun episod din desenele animate si niciun film. Foarte interesant in opinia mea, mi-a placut evolutia personajelor si mai ales tehnica de agatat alui Xavier cand era tanar. Nici replica lui Wolverine nu a fost mai prejos:

Erik: I`m Erik Lansherr
Charles: And I`m Charles Xavier
Wolverine: Go fuck yourself!

scurt si la obiect, cei doi nu au mai avut ce face si s-au intors pe unde au venit. Raven era asa draguta cand era mica :X, dar de Azazel nu mi-a placut, prea i-au dat un aer dracesc!

Va pun aici trailer`ul in caz ca doriti sa stiti despre ce este vorba.




Mirosul de medicamente nu-i era pe placul narilor, asa incat deschise ochii si o lumina orbitoare ii invada orbitele. Venea de undeva de sus, de la un neon suspendat neglijent in tavan, pus mai mult pentru a orbi decat pentru a lumina. Doua chipuri isi facura brusc aparitia de o parte si de alta.
- Amanda...auzi ea o voce de femeie.
- Cum te simţi? interveni o voce masculină.
- Mamă? Tată? Ce s-a întâmplat? Unde sunt? încercă fata să se ridice, dar fu oprită şi aşezată din nou pe ceva moale.
- Linişteşte-te, draga mea. Încă eşti slăbită, îi spuse Amalia.
- Te-a gasit politia. Spuneau ca au primit un telefon de la o persoana necunoscuta care te vazuse zacand pe o banca in parc. Probabil a crezut ca...
Scott, sotul Amaliei, era un barbat in varsta de 65 de ani, avand un inceput de chelie si o privire care vazuse multe la viata lui. Fost sef al comitetului de politie, a avut de-a face cu fel de fel de oameni, care mai de care mai bizari si cu comportamente ciudate. Insa niciodata nu ar fi crezut ca fiica lui va ajunge sa faca parte din aceasta categorie de persoane.
Totul incepuse cu trei luni in urma, cand Amanda a fost incercata de un acces de furie in urma caruia a plecat de acasa in miez de noapte, intorcandu-se a doua zi dimineata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cauza care declansase acest incident si pe care Scott o banuia ca fiind „inceputul sfarsitului” era o durere de cap care se raspandise apoi in tot trupul.Refuzand sa mearga la spital si certandu-se cu parintii ei, Amanda ajunsese sa plece de acasa,trantind usa in urma ei.
Scott si Amalia nu erau adevaratii parinti ai Amandei. Insa ea a fost copilul pe care ei nu l-au putut avea si astfel a aparut ca o minune intr-o noapte de toamna tarzie, abandonata intr-un cearsaf alb la usa casei lor, avand alaturi un biletel pe care scria simplu Amanda.
Doctorul intra in incapere inainte ca barbatul sa-si termine propozitia, pentru a verifica starea pacientei. Vazand-o treaza, ii mai citit inca o data fisa medicala, apoi le facu semn parintilor pentru a-l urma pe hol. Usa inchizandu-se,toate zgomotele erau estompate si astfel si discutia celor trei. Nu era frumos sa traga cu urechea, insa Amanda stia ca in joc este destinul ei. Nu avea habar ce se va intampla cu ea de acum inainte, cum de altfel nu avea habar cum ajunsese pe banca din parc si apoi la spital la ora aceea matinala.
-...clinica de dezinoxicare?fura ultimele cuvinte pe care Amanda reusi sa le prinda din zbor,iesite chiar din gura tatalui sau adoptiv.

**

Aydan stătea pe un scăunel al mesei din sufragerie şi colora într-o carte pentru copii. Zbuciumul nopţii trecute lăsase amprente vizibile asupra lui, cearcănele de sub ochi fiind foarte proeminente. Privea în gol şi nu-l interesa că depăşea conturul desenului. Omul-Paianjen se putea obisnui cu cate un fir de panza mai gros sau cu costumul de super-erou cu o marime mai mare decat era necesar.
- Aydan scumpule, te simţi bine? îl trezi la realitate vocea mătuşii sale.
Copilul ridică ochii spre ea, iar Anne zări pentru o fracţiune de secundă privirea atât de cunoscută a mamei sale. Ochi blânzi, de un verde smarald. Femeia îşi amintit de îndată privirea aceea, atât de curioasă şi nevinovată. Simone, sora ei mai mică, o folosea ori de câte ori era trezită din gândurile sale îndepărtate. Se părea că micuţul moştenise această trăsătură de la mama lui, fiind adesea surprins privind spre un anumit punct, deşi nu era nimic deosebit acolo. Doar ochii îi moştenise de la mama sa, părul brunet şi zâmbetul fermecător aparţinându-i tatălui. Se putea spune de pe acum că atunci când va creşte, băiatul va avea nişte trăsături foarte fine şi bine conturate.
- Da, este deja timpul să merg la şcoală? întrebă el pe un ton liniştit.
Adesea, în urma coşmarurilor, Aydan se trezea mai devreme şi colora în cărticica lui preferată, doar pentru a alunga imaginile din mintea lui. Acest lucru îi distrăgea atenţia de cele mai multe ori, deşi câteodată îşi dădea singur seama că nu era atent la desen şi depăşea liniile care conturau desenul. Atunci însă întorcea pagina şi începea un altul.
De trei luni de când mama sa murise, mătuşa se îngrijea de creşterea lui, fiind foarte atentă la educaţia sa. Deşi nu era la o vârstă la care să înţeleagă foarte multe, realiza ce se întâmplă în jurul lui şi era foarte recunscător lui Anne pentru grija pe care i-o poartă. Pentru a nu-i fi foarte greu micuţului, mătuşa Anne încercase pe cât posibil să nu schimbe prea multe în viaţa lui.
Aydan îşi amintea şi acum de vremea când mama sa trăia şi avea grijă să nu-i lipsească nimic. Îşi amintea perfect poveştile de seară, sărutul său dimineaţa când pleca la şcoală, zâmbetul şi încântarea ei când lua câte o notă bună, plăcinta ei delicioasă cu mere, piche-niche-urile din fiecare duminică atunci când mergeau în parc şi se jucau cu mingea, aniversările frumoase şi alte evenimente care îi stăruiau şi acum în minte.
- Da iubitule, este timpul să mergi la şcoală, îl anunţă Anne, aşteptându-l în bucătărie cu pacheţelul în mână –ca şi mama- pentru a i-l pune în ghiozdănel.
Îl privi apoi cum se îndepărtează de casă, întorcându-se doar pentru a-i face cu mâna. Anne îşi aminti de Simone şi emoţiile care o năpădiseră pe aceasta în ziua în care Aydan începea prima zi de şcoală. Stătea atunci, asemeni ei acum, în faţa geamului din bucătărie şi, cu lacrimi de fericire în ochi, îşi luă rămas-bun de la băieţelul ei care avea să se întoarcă patru ore mai târziu, dezvăluindu-i experienţele primei sale zile ca elev.
Aydan era pentru Anne copilul pe care nu l-a avut niciodată. Deşi avea o vârstă destul de înaintată, nu fusese căsătorită şi nu avusese copii. Avea acum şansa să-şi etaleze talentele de mamă, cu atât mai mult cu cât îi promisese surorii sale mai mici că băieţelul va fi în siguranţă sub protecţia ei, având grijă să păstreze vie amintirea sa. Încredinţată astfel cu această făgăduială, Simone închise ochii liniştită, ştiind că micuţul ei este pe mâini bune.

**
David coborî scările casei sale din Berlin, Germania, cu un căscat care anunţa buna sa dispoziţie din ziua aceea şi somnul odihnitor de care avusese parte. Îmbrăcat într-un halat crem şi papuci de casă maro, se aşeză pe unul dintre scaunulele mesei din bucătărie şi îşi aşteptă cuminte cafeaua pe care soţia lui, Lidya, tocmai o pregătea.
- Bună dimineaţa, îi zâmbi ea şi aşeză în faţa soţului său o cană de cafea şi două felii de pâine prăjită . Cum ai dormit?
Lidya avea părul castaniu, lung până la jumătatea spatelui şi ondulat la vârfuri. Ochii verzi, tenul măsliniu şi silueta de invidiat făceau ca orice bărbat în toate minţile să întoarcă privirea după dânsa. Dar pe ea nu o interesa niciun dintre ei, iubindu-l şi fiindu-i credincioasă doar lui David, cu care se căsătorise în urmă cu trei ani. La cei treizeci şi şase de ani ai ei, nu avea copii, dar nici nu avea timpul necesar pentru creşterea şi educaţia lor, fiind preocupată în special de carieră, sau mai bine zis, de revenirea sa pe marile ecrane.
Lidya avusese doar şapte anişori când intrase în industria cinematografiei. Primul film în care apăruse, “O iubesc pe mami”, îi aduseseră noi contracte, iar tânăra le acceptase pe toate, adorându-şi meseria.
Însă declinul său a survenit odată cu moartea mamei sale. Tatăl său o învinovăţise atunci pe ea pentru lipsa de respect la adresa părinţilor, pe motiv că întârziase cu banii de spitalizare, minţind –declara acesta- că nu a avut timp să-i trimită fiind prea ocupată cu filmările. Mass-media înrăutăţise lucrurile, făcând-o să se simtă o criminală. Se inchidea în baie şi plângea ore în şir, lua medicamente pentru a reuşi să doarmă, apoi se trezea în plină noapte în urma vreunui coşmar, doar pentru a o lua de la capăt.
În tot acest timp, doar David fusese alături de ea, însă nici chiar el nu reuşise să-i alunge suferinţele. Presa o termina puţin câte puţin, atât fizic cât şi psihic. Cariera ei se ruina. Trecuse la consum de droguri, dar fără contracte nu mai erau nici bani. Soţul ei nu câştigase prea mult în urma lansării cărţii, iar ea era în cumpănă. Astfel că, într-o dimineaţă, când David era plecat la o conferinţă de presă, tatăl ei o găsi inconştentă pe podeaua din baie. O duse de urgenţă la spital, unde doctorii s-au străduit din răsputeri să o readucă în simţiri. Cu un diagnostic stabilit, Lidya ajunsese direct la dezintoxicare.
După doi ani de luptă cu consumul de droguri, în sfârşit îşi revenise şi era mai hotărâtă ca niciodată să-şi reia viaţa de la capăt şi să-şi recâştige fanii.  
- Bună dimineaţa, îi răspunse David cu acelaşi zâmbet cuceritor, sorbind din cana cu cafea. Am dormit foarte bine şi am noi idei pentru carte. În curând vom fi bogaţi, se entuziasmă el asemeni unui copil şi o aşeză pe soţia sa pe genunchi, sărutând-o delicat pe obraz.
- La fel de bogaţi cum am fost şi în urma celorlalte două cărţi publicate? îl tachină ea, râzând.
- Nu. De data aceasta va fi ceva mult mai bun, o asigură el.
Telefonul însă le întrerupse discuţia. Lidya se ridică de pe genunchii soţului său şi puse mâna pe receptor:
- Familia Black. Lidya la telefon, cu ce vă putem ajuta? întrebă ea pe un ton robotic, de parcă ar fi memorat tot discursul pe de rost.
- Lidya, sunt Charles. David e acolo?
- E pentru tine, îi făcu femeia semn soţului ei, iar acesta se grăbi să preia apelul. E Charles.
- Charles, bună! îşi salută el editorul şi în acelaşi timp prietenul de-o viaţă.
David şi Charles se cunoscuseră în urmă cu cincisprezece ani, fiind împreună la acelaşi liceu, iar mai târziu la facultate. Îşi cunoscuseră din timp planurile unul altuia, aşa că hotărâseră să ţină legătura, fiind convinşi că vor mai auzi unul de celălalt în viitor.
- Bună, David. Te-am sunat pentru a fixa o întâlnire. Azi la ora 16:00 e bine?
- E excelent. Acelaşi loc?
- Întocmai. Ne vedem acolo.
David puse receptorul jos şi zâmbi. Ziua se anunţa a fi din ce în ce mai bună.




Cu ocazia implinirii celor doi anisori de cand este in blogosfera, Geo s-a hotarat sa organizeze un concurs. Va puteti inscrie doar raspunzand celor trei intrebari postate pe blogul ei, indeplinind cateva conditii. Mai multe detalii AICI


LA  MULTI  ANI!


Acum ca s-a terminat liceul, bac`ul a trecut si fiecare merge pe drumul ales in viata, cred ca este timpul sa ne intoarcem putin in trecut si sa rememoram unele momente importante din ultimele clipe pe care le-am trait in calitate de elevi. 

Colegiul Economic “Dionisie Pop Martian”, pentru ca asa se numeste liceul unde am terminat,a fost in opinia mea intotdeauna cel mai bun liceu din oras, pentru ca spre deosebire de altele, unde invatai doar teorie, aici faceai si putina practica si ma refer bineinteles in contextul acesta la firmele de exercitiu. Pentru cei care nu stiu ce este aceea o firma de exercitiu, prescurtat FE, este o firma virtuala cu documente reale. Adica lucram cu cv-uri, contracte de munca, bilant contabil si documente de plata exact ca firmele reale, doar ca nu lucram cu bani reali, ci cu cifre fictive.

In clasa a noua, boboci, speriati de toti si de toate, ne-a luat ceva vreme pana ne-am obisnuit.Colegi noi, diriginta noua, scoala noua, reguli noi.Intre noi fie vorba, regulile erau facute sa fie incalcate. 9D nu avea uniforma, 9D pleaca de la ore.

In clasa a10-a ne-am mai destins putin, am mai crescut. A aparut atunci prima iubire, dar si prima dezamagire. Incepeam sa facem cunostinta cu viata, aveam mai multa incredere in noi.

Clasa a11-a s-a dovedit a fi cea mai buna.Am inceput sa fim mai uniti, atat la prostii, cat si la fapte bune. Din nou, 11D nu are uniforme,11D pleaca dela scoala, 11D joaca carti, 11Djoaca poker, 11D joaca football si volei in timpul orelor de curs.

Clasa a12-a ne-a lovit din plin si ne-am trezit la realitate. Am intrat in febra bac-ului, dar nu ne-am lasat mai prejos la altele. A fost anul in care am ars o fumigena pentru a scapa de ora de mate, dar ne-am spalat apoi pacatele la propriu,curatand intreaga scoala.

Iar acum cand ne vedem la capat de drum, ne dorim sa nu se fi terminat niciodata.Sa ne revedem atunci cu bine in 2021!





Urati`mi succes la inscriere la facultatea din Cluj! Sper sa intru unde trebuie :D


Ne confruntam tot mai des cu asa numita problema "trebuie sa slabesc"! Am cautat pe youtube si gasit cateva video-uri foarte utile pentru fiecare parte a corpului care trebuie lucrata si de care este bine sa avem grija. Desi exercitiile par usoare, ele isi fac foarte bine treaba si veti simti rezultate chiar de a doua zi. Mi-am propus si eu sa le incep de luni pentru o tonifiere si de ce nu...pentru sanatatea mea :)
Deci, hai sa avem un corp de invidiat!


                                                8 minute pentru abdomen          
 

   8 minute pentru picioare


        8 minute pentru posterior


10 minute dimineata pentru tot corpul
           



Si pentru ca la insistentele mamei mele de a citit aceasta carte, cu pretextul ca Alexandre Dumas a fost autorul ei preferat si astfel cartile lui o sa-mi placa si mie, m-am hotarat intr-o zi sa vad si eu ce gaseste ea atat de spectaculos la acest scriitor. Si ghiciti ce? Mi-a placut...
Are un stil aparte de a scrie, cu putin umor pe ici pe colo, iar personajele sunt exceptionale. Am inceput primul volum in semestrul 1 si am reusit sa-l termin, iar al doilea volum in semestrul al doilea, dar din cauza examenelor a trebuit sa o las mai moale. Insa dupa ce
am scapat si am pus din nou mana pe carte, in 4 zile a fost gata :D


fragment
Tocmai atunci începea să se strîngă de pretutindeni lume la locul cu pricina. Temîndu se de prea mare vîlvă, hangiul, ajutat de oamenii lui, duse rănitul în bucătărie unde i dădu unele îngrijiri.
În vremea aceasta, gentilomul îşi luase iarăşi locul la fereastră şi privea cu oarecare nelinişte spre mulţimea aceea încremenită, care l stingherea din cale afară.
― Ia spune, ce mai face turbatul? se întoarse el spre uşa care se deschidea zgomotos: hangiul tocmai venea să l întrebe de sănătate.
― Excelenţa voastră a scăpat teafăr? se interesă hangiul.
― După cum vezi, întreg şi teafăr, scumpe hangiule,   dar eu pe dumneata te întreb cum îi mai merge tânărului nostru?
― Îi merge mai bine, ― răspunse celălalt ― acum a leşinat de tot.
― Adevărat? făcu gentilomul.
― Da, dar înainte de a leşina şi a mai adunat bruma de puteri, ca să vă strige şi să vă înfrunte, răcnind.
― E dracul gol! se minună necunoscutul.
― Da de unde, excelenţă, nu i nici un drac, ― urmă hangiul strîmbînd din nas, ― pe cînd zăcea lat, l am scotocit peste tot şi n am găsit în boarfele lui decît o cămaşă, iar în pungă numai unsprezece scuzi; asta nu l a împiedicat însă să spună, pe cînd leşina, că dacă aşa ceva i s ar fi întîmplat la Paris, v aţi fi căit pe loc. Dar aici, n o să vă căiţi decît puţin mai tîrziu.
― Te pomeneşti c o fi vreun prinţ de sînge, care umblă deghizat, zise necunoscutul cu nepăsare.
― V am spus toate astea, nobilul meu domn, ― adăugă hangiul, ― pentru ca să vă puteţi feri din vreme.
― În furia lui n a scăpat nici un nume?


Puteti observa nota comica din acest fragment, care este de bun gust si cu pricepere plasata.


Descriere

Cei trei muschetari (Les Trois Mousquetaires) este un roman de Alexandre Dumas tatăl, care relatează aventurile tânărului d'Artagnan după ce soseşte la Paris în urmărirea visului său de a deveni un muschetar al regelui. D'Artagnan nu este însă unul din muschetarii din titlu; acesta se referă la prietenii săi Athos, Porthos şi Aramis. Romanul este adesea citat cu ortografia greşită "Cei trei muşchetari".
Povestea lui d'Artagnan se continuă în alte două romane ale lui Dumas, După douăzeci de ani şi Vicontele de Bragelonne.
Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d'Artagnan şi ale camarazilor săi între anii 1626 şi 1628, şi implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum şi în asediul oraşului La Rochelle. Acţiunile celor patru prieteni se vor intersecta şi cu planurile misterioasei Milady de Winter, şi ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.

Planuiesc sa citesc si continuarea romanului cat de curand :D


Recomand: categoric da



       Presa vuia la toate colturile strazii. Titluri socante si poze terifiante ingrozeau privirile trecatorilor. De peste doua saptamani, linistitul oras New Hampshire era zguduit de o serie de crime in masa, toate cu autor necunoscut. Politia si FBI-ul aveau deja un tipar: toate victimele aveau gatul sucit, fiind secatuite de sange. Populatia era nelinistita, noi victime apareau in fiecare zi, iar politia nu putea face nimic.
Agentul FBI Benjamin Stewart isi facea datoria cum putea mai bine, avand in vedere sutele de telefoane si reclamatii din partea tuturor. Lumea parca innebunise. Peste tot oamenii vedeau doar criminali si la cel mai mic zgomot sunau la politie, nerenuntand decat atunci cand un agent era trimis pentru linistea lor sufleteasca. In noaptea aceea fusese randul lui sa patruleze pe strazile orasului, iar in drum spre casa primise un telefon care il anunta de aparitia unei noi victime, de data aceasta un copil.
        - Acelasi tipar, Ben! il anunta unul din colegii sai. Bietul baiat cred ca nici nu a avut timp sa realizeze ce I se intampla.
Ben inainta spre cadavrul aflat sub nailonul care il acoperea si il dadu la o parte, examinandu-l. Nici nu incapea indoiala, pozitia gatului intr-un unghi aproape imposibil, precum si lipsa sangelui din corp indicau acelasi individ.
         - La naiba! Injura el printre dinti. Un psihopat se plimba liber printre noi!
Acoperi cadavrul si isi duse mana la buzunarul pantalonilor, luand telefonul si formand in graba un numar. Ziua se anunta destul de lunga, iar drumul spre casa trebuia sa mai astepte.


**

          Copilul se trezi brusc, cu privirea aţintită spre tavan. Era plin de sudoare, iar mâinile sale erau încleştate în pătura care îl acoperea. Roti de câteva ori ochii prin cameră, pentru a se asigura că totul este în regulă. Alt coşmar...totul nu a fost decât un alt coşmar. Acelaşi coşmar care se repetă în fiecare noapte de la moartea mamei sale. Pe micuţ îl îngrozea şi deşi nu mai era la vârsta la care să creadă în poveşti cu fantome, nu reuşea să-şi controleze impulsul de a nu-şi trage pătura peste cap. Până la urmă era doar un copil...un copil a cărui iubire de mamă o pierduse, el rămânând în grija mătuşii sale, sora cea mare a femeii care îi dăduse viaţă în urmă cu opt ani si tatal sau, care era mai mult plecat decat acasa.
Încercă să nu se mai gândească la ceea ce visase şi închise ochii. Însă imaginile apărute de nicăieri îi bântuiau încă mintea. Erau îndepărtate şi se întrerupeau, iar pentru o secundă avusese impresia că o văzu pe mama sa. Negura copleşitoare îl învălui din nou în mantia sa sufocantă, ţinându-l imobilizat cu nişte braţe invizibile, poate chiar imaginare. Nu se putea mişca, nu putea striga...se afunda tot mai mult către ceea ce părea o gaură neagră care trăgea totul în adâncul ei. Un adânc infinit, de unde nu mai aveai şanse de eliberare sau cale de întoarcere.
       Se deşteptă sub mişcările bruşte ale mătuşii sale, care încerca din răsputeri să-l readucă la realitate. Urletele şi gemetele sale ajunseseră până în camera femeii, care venise într-un suflet în camera copilului pentru a-l linişti. Era obişnuită cu comportamentul micuţului din timpul nopţii, mai ales în urma celor întâmplate.
         - Mătuşă Anne, s-a întâmplat din nou! izbucni băiatul în plâns, un plâns sfâşietor cu suspine.
         - Ştiu, dragul meu. Ştiu...îi şoptea femeia în timp ce îl strângea la pieptul ei şi îl mângâia pe păr. Tot ceea ce putea face era să îi fie alături şi să-i aline durerea, fără a lăsa să se citească îngrijorarea de pe chipul ei palid.
Anne Kirsten era o femeie de patruzeci si cinci de ani, cu părul castaniu şi ochii albaştri. A fost frumoasă la vârsta ei, dar tenul său uscat îi trăda însă vârsta. Îl luase pe nepotul ei în grijă în urmă cu trei luni, de la accidentul surorii sale mai mici, în vârstă de treizeci şi opt de ani. Băiatul se obişnuise cu greu fără prezenţa celei mai iubite fiinţe din viaţa sa.
Însă de când cu accidentul, totul se schimbase. Băiatul nu mai zâmbea cum o făcea de obicei, nu se mai juca cu ceilalţi copii şi stătea în majoritatea timpului închis în camera sa. Coşmarurile începuseră la două zile după înmormântarea mamei sale, la început neînsemnate, dar apoi din ce în ce mai îngrozitoare, ajungând chiar în stadiul de a-l trezi pe băiat în mijlocul ţipetelor sale ascuţite. De atunci, noapte de noapte mătuşa lui dormea ca pe ace, fiind în orice moment pregătită să sară din pat şi să se repeadă în camera copilului la cel mai mic semn. 

 **

David deschise ochii, iar mintea lui începu să lucreze frenetic: Ceva îl prinse de picior trăgându-l spre abisul întunecat care, în urmă cu câteva secunde fusese chiar camera lui. Nu se putea împotrivi. Deschise gura pentru a striga, dar niciun sunet nu se desluşea în întunericul dens şi compact care îl înconjura.

- Da! Va fi cea mai bună carte pe care am publicat-o vreodată! zâmbi bărbatul în sinea lui şi, entuziasmat, notă totul în carneţelul său de schiţe.
David nu era un mare scriitor, celelalte două volume ale sale, „Noaptea terorii” şi  „Lupii deşertului”, neavând succesul la care se aşteptase el. Totuşi, la cei patruzeci şi doi de ani ai săi, considera că are tot timpul înainte pentru a lansa un volum care să ocupe primul loc al librăriilor. Editorul său îi acordase un termen de şase luni pentru a veni cu o idee nouă şi cu prezentarea planului viitorului său “succes international”, după cum îl numea David.
La vârsta pe care o avea, era un bărbat foarte arătos, nepărând mai în vârstă de douăzeci şi opt de ani. Părul brunet şi barba ascuţită îi dădeau un aer de Don Juan al zilelor moderne. Doar nasul era o idee mai lung, dar nu era o problemă, celelalte calităţi compensau.
În dimineaţa aceea, ochii lui căprui erau mai luminoşi ca de obicei, iar buzele i se arcuiau într-un zâmbet de o încântare deosebită. Se ridică din pat în capul oaselor şi îşi întoarse privirea spre dreapta, privindu-se în oglinda dreptunghiulară de pe perete. Părea mai în formă, iar mintea lui era mult mai liniştită decât în alte zile. Ştia că totul se datora ideii care prindea încetul cu încetul contur şi care, în curând, avea să fie un best-seller.





va urma...


BAC`ul a fost anul acesta o problema pentru majoritatea elevilor. Si pentru ca multi dintre ei nu au reusit sa promoveze, mai exact aproximativ 50% dintre ei, este o problema si pentru Universitati si Facultati, care se pare nu isi vor ocupa toate locurile in aceasta sesiune de inscriere. Locurile la buget nu sunt ele prea multe oricum, iar noi cei cu bac`ul luat ne rugam sa prindem un loc la subventie fie si cu notele mici pe care le-am obtinut!
Dupa cum spuneam, orientarile mele sunt spre Stiinte Economice, in special FSEGA din Cluj. Media mea nu e foarte mare, dar sper totusi sa intru la buget. C`mon, nu toata lumea o veni acum aici :)) 
Iar peste asta, profilele si locurile sunt urmatoarele:
    Domeniul Management
  •  Management   Locuri la Buget: 44 Limba Romana, 35 Limba Maghiara, 12limba Engleza; Locuri la Taxa: 136 Limba Romana, 15 Limba Maghiara, 38 limba Engleza
    Domeniul Marketing
  • Marketing   Locuri la Buget: 58 Limba Romana, 31 Limba Maghiara; Locuri la Taxa: 192 Limba Romana, 19 Limba Maghiara
    Domeniul Finanţe
  • Finanţe şi bănci Locuri la Buget: 62 Limba Romana, 50 Limba Maghiara, 15 limba Engleza; Locuri la Taxa: 178 Limba Romana, 20 Limba Maghiara, 20 limba Engleza
    Domeniul Contabilitate  
  • Contabilitate şi informatică de gestiune   Locuri la Buget: 70 Limba Romana, 10 Limba romana la Sighet; Locuri la Taxa: 300 Limba Romana, 65 Limba Romana la Sighet
    Domeniul Economie şi afaceri internaţionale
  • Economie si Afaceri internaţionale  Locuri la Buget: 42 Limba Romana, 23 Limba Germana; Locuri la Taxa: 158 Limba Romana, 27 Limba Germana
    Domeniul Economie
  • Economia agroalimentară si a mediului Locuri la Buget: 18 Limba Romana; Locuri la Taxa: 57 Limba Romana
  • Economie generală Locuri la Buget: 18 Limba Romana; Locuri la Taxa: 32 Limba Romana
    Domeniul Administrarea afacerilor
  • Economia comerţului, turismului şi serviciilor Locuri la Buget: 40 Limba Romana + 24 la Sfantu Gheorghe; Locuri la Taxa: 180 Limba Romana + 76 la Sfantu Gheorghe
  • Economia firmei Locuri la Buget: 20 Limba Germana; Locuri la Taxa: 30 Limba Romana
    Domeniul Cibernetică, Statistică şi Informatică economică
  • Statistică şi previziune economică   Locuri la Buget: 20 Limba Romana; Locuri la Taxa: 40 Limba Romana
  • Informatică economică Locuri la Buget: 33 Limba Romana; Locuri la Taxa: 67 Limba Romana

Mai multe informatii, pe site-ul oficial AICI


A doua optiune ar fi Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia 


Programele de licenta ale Facultatii de Stiinta din sunt:


  • Administrarea afacerilor
  • Economia comertului, turismului si serviciilor
  • Finante si Banci
  • Contabilitate si informatica de gestiune
  • Marketing
  • Informatica
  • Masuratori terestre si cadastru
  • Electronica aplicata
  • Ingineria Mediului
Pentru admiterea in anul de studii 2011-2012 la Facultatea de Stiinte numarul locurilor propuse este de  : 264 locuri la Zi subventionate si 510 locuri la Zi cu taxa. La Invatamant la distanta - cu  taxa:  240 de locuri
Media de admitere se calculeaza :
  • media anilor de studiu de liceu 60%
  • media la bacalaureat 40%

Mai multe informatii, pe site-ul oficial AICI