Telefonul suna neincetat de cateva secunde, moment in care Ben iesi nervos din dus si il duse la ureche pentru a raspunde.
-Detectiv Ben?intreba vocea oarecum cunoscuta de la celalalt capat al firului.
-Da, eu sunt. Cu ce va pot ajuta?
Vocea subtire de femeie facu o pauza destul de lunga, dupa care, cu o veselie jucausa ii raspunse inapoi:
-Cred ca am ceva ce te-ar putea interesa.
-Despre ce vorbesti?Cine este la telefon?
Ben era deja obisnuit cu astfel de telefoane anonime si nu i se mai pareau deloc amuzante.Unu la mana, pentru ca sunt enervante; doi la mana, niciodata nu sti cu cine vorbesti; trei la mana, daca la capatul firului era vreun psihopat care il va rapi si va cere recompensa? Of! Pleaca, pleaca...isi alunga el gandurile obisnuite pentru orice cunoscator in domeniu.
-Ne vedem la ora 23:00 in fata Lacului Bit si iti voi spune mai multe. Sa fi acolo!
Convorbirea se intrerupse brusc, iar tonul lua locul glasului suav pe care tocmai il auzise.
Ben departase receptorul de ureche si il privi intrebator, asteptand parca sa sune din nou. Il puse inapoi in furca si se aseza pe canapea, gandindu-se la ce tocmai auzise. Ce era asa de important incat sa primeasca un telefon anonim si sa se intalneasca cu persoana respectiva aproape de miezul noptii?
-Vreunul din cercul de protectie al martorilor probabil...isi dadu el ochii peste cap si trecut usor peste problema. Dar in orice caz, pistolul va fi la mine.
Reusi sa se linisteasca singur si isi vazu in continuare de dosarele imprastiate pe masuta din fata canapelei. Cazul crimelor misterioase fusese obligat sa-l predea organelor mai competente, faptasul fiind totusi inca in libertate.
-Si totusi, unul dintre voi a reusit sa o incaseze...
Era adevarat. La doare o saptamana de la preluarea cazului de catre trupele speciale pentru situatii de urgenta, unul din membrii echipajului de patrulare fusese gasit ucis si secatuit de sange in padurea din apropiere. Cum? Cand si de catre cine? Asta nu stia nimeni.
Ben nu putea sa nu se gandeasca la acest fapt, articolul din ziarul local se afla chiar in fata lui si il recitea in fiecare zi. Se invinovatea pentru incapacitatea lui de a duce cazul la bun sfarsit. La urma urmei, era orasul lui.
Insa acum avea treburi mai importante de facut, asa ca se concentra pe disparitia unei fetite de sase ani, care a fost vazuta ultima data in curtea gradinitei Happy Kid.
**
Trecusera cateva saptamani de la publicarea cartii lui David, iar telefoanele, felicitarile si invitatiile la diferite evenimente nu conteneau sa apara. Editorul si in acelasi timp amicul sau Charles, era oarecum recunoscator mass-media, care a adus cazul lui Aydan in prim-plan si astfel subiectul a fost dezbatut mai amanuntit. David a inceput sa dea tot felul de interviuri referitoare la cartea pe care a scris-o si ce legatura are ea cu viata baiatului. Insa din respect pentru micut si pentru familia acestuia, a declarat doar ca s-a aflat la locul si in momentul potrivit pentru a-l cunoaste. In adancul sufletului insa, stia ca ceva mai presus de capacitatea sa de intelegere i-a adus pe cei doi impreuna. Insa acest lucru urma sa ramana secretul sau pentru moment.
Deocamdata se bucura de succesul care il invaluise, odata cu reeditarea volumului sau. Se vanduse ca painea calda, asa ca Charles aprobase scoaterea pe piata a catorva mii de exemplare suplimentare.
-Deci ce ai de gand sa faci mai departe cu Lissa?aduse intr-o zi David in discutie vechiul subiect.
Charles nu mai vorbise de mult timp despre acest lucru, insa il cunostea prea bine pentru a-si da seama ca planuieste ceva.
-Nimic deocamdata, raspunse el tacut. E prea multa agitatie acum. Daca o dau in bara si nu e fiica mea, atrag publicitate negativa si de partea mea, dar si de a ta.
-Esti sigur ca amani toata treaba?il intreba amicul sau putin ingrijorat. Parea destul de important pentru tine.
Charles doar aproba din cap si tacu o clipa. Apoi zambi resemnat:
-Da, in sfarsit ai succesul care ti l-ai dorit. Nu as vrea sa fac ceva care sa curme aceasta bucurie.
Desi isi dorea din toata inima sa poata afla adevarul cu privire la fiica sa, nu isi putea pune in umbra prietenul. David luptase mult pentru acest lucru, si el la fel, astfel incat celelalte lucruri mai puteau astepta.
**
Micutul Aydan isi revenise destul de bine dupa sedintele suplimentare ale doctorului Kirk. Cosmarurile erau tot mai rare, iar viata parea sa o ia incetul cu incetul pe un fagas normal.
Lui Anne ii crestea inima de bucurie cand isi vedea nepotul zambind din nou si jucandu-se cu ceilalti copii de varsta lui. Activitatile scolare erau si ele foarte importante, doamna Stuart incercand sa-l implice in cat mai multe si fiind mandra de progresele facute de el pe parcurs.
Totul parea acum un cosmar dintr-un trecut indepartat, iar cicatricile provocate incepeau sa se inchida putin cate putin.
Aceste ganduri strabateau mintea lui Anne de fiecare data cand isi venea nepotul jucandu-se in parc, sau venind de la scoala cu un zambet imens, laudandu-se ca a mai luat o nota mare.
0 comentarii: