Sedinta lui Aydan se terminase in jurul orei cinci dupa-amiaza, dupa o intrevedere de doua ore cu psihologul sau. De cand doamna Stuart ii aratase matusii sale ingrozitoarele desene, Anne tinuse neaparat sa afle ce se intampla in mintea nepotului sau.
Rugandu-l pe micut sa o astepte pe bancuta de langa cabinetul doctorului, femeia intra inauntru. Isi frangea mainile si isi musca buzele inca dinainte de a da ochii cu el.
-Ce credeti domnule doctor, ce s-a intamplat?il intreba ea precauta.
-Cred doamna, ca baiatul nu si-a revenit complet in urma traumei suferite, isi dadu cu parerea psihologul.
-Cum? Dar ati spus ca s-a vindecat!
-Doamna, o tragedie nu se uita atat de usor. Am gresit cand i-am dat diagnosticul final. Se pare ca Aydan inca rememoreaza acele momente.
Anne se multumi sa aprobe intelegatoare din cap si cazu o clipa pe ganduri.
In acest timp, Aydan se plictisea stand singur in fata usii si porni in inspectarea coridoarelor. O coti la dreapta si dadu peste o scara care urca la etaj. Curios din fire, o urma. Nu mare ii fu mirarea cand se trezi pe acoperisul cladirii. Stiind ca nu are voie sa se apropie de margine, privi cerul. Era destul de innorat, asa ca cel mai probabil urma sa vina o furtuna. Pasarelele nu cantau, vantul nu batea. Totul era foarte calm. Asa ca se hotari sa mai stea o vreme pe acolo.
**
Avionul aterizase in jurul orei 16:30, asa ca David si Charles se indreptara spre biroul doctorului Kirk in speranta ca acesta sa nu fi plecat inca acasa. Le lua ceva timp pana gaseasca la locul cautat, din cauza soselelor aglomerate si stradutelor intortocheate.
Dupa aproximativ o ora de intrebari in stanga si in dreapta, ajunsera la destinatia dorita si se aflau in fata portii „Centrului de boli mintale Casa Verde”. Il privira o clipa, dupa care se hotarara sa intre. Facand cativa pasi spre cladirea aceea lugubra, fura ajunsi din urma de un barbat, foarte interesat de persoana lor. Asteptand cateva secunde sa-si traga rasuflarea, cei doi il privira curiosi.
-Sunteti David Black?intreba necunoscutul.
-Da. Dar de ce?dori cel in cauza sa stie.
-Sunt Benjamin Stewart,agent FBI. Imi puteti acorda cateva minute?
-Imi pare rau, dar trebuie sa il prind pe doctorul Kirk, ii raspunse David si se indeparta.
-Nu intelegeti!il ajunse Ben. V-am citit cartea si din intamplare lucrez la un caz asemanator. As dori sa aflu de unde stiti atatea detalii despre crimele care tocmai au avut loc, cat si despre copilul care s-ar presupune ca a fost internat aici.
Auzind acestea, scriitorul si amicul sau se oprita brusc si se uitara suspiciosi la el.
-Crede-ma, de asta suntem si noi aici. Sa gasim raspunsuri, interveni editorul pentru prima data.
-Atunci va suparati daca va insotesc?se autoinvita Ben.
-Esti musafirul nostru, aproba David.
Cabinetul doctorului Kirk era la etajul al treilea al cladirii, iar cei trei barbati il gasira usor datorita unei harti a cabinetelor afisata la parter. David preluase initiativa, batu la usa si intra impreuna cu ceilalti doi:
-Domnul doctor psiholog Kirk, presupun?intreba, facand abstractie de femeia prezenta in incapere.
-Da, asa e. raspunse barbatul.
-Putem vorbi o clipa cu dumneavoastra?
-Desigur, insa trebuie sa asteptati putin. Dupa cum vedeti...
-Nu v-am intrerupe daca nu este ceva important, interveni Ben. Numele meu este Ben Stewart, agent FBI. Vrem doar sa va punem cateva intrebari.
Auzind gradul barbatului, psihologul aproba din cap si le facu semn sa ia loc.
-Anne draga, i se adresa el femeii, continuam discutia data viitoare.
-Desigur.
Anne iesi supusa din cabinetul doctorului, plecand in cautarea lui Aydan.Dupa ce se asigura ca usa era inchisa cu cheia, psihologul Kirk se intoarse spre ei, cu o oarecare ingrijorare pe chip:
-Cu ce va pot ajuta, domnilor?
Doctorul ii cerceta pe fiecare in parte, asteptand raspunsul lor. Acesta intarziase sa apara la inceput, apoi Charles prelua cuvantul:
-Domnule doctor, ati avut din intamplare sub tratament un baietel pe nume Aydan?
-Imi pare rau, dar sper ca va dati seama ca lucrurile acestea sunt confidentiale.
Curios la randul sau cu privire la straniul eveniment, Ben isi scoase insigna din buzunarul interior al jachetei si i-o arata doctorului:
-Tine de securitatea nationala, domnule.Ne puteti ajuta de buna-voie, sau putem sa cautam singuri informatiile de care avem nevoie.
Doctorul inghiti in sec si nu se mai opuse niciunei cereri. Se duse la dulapul sau si deschizandu-l, cauta printre zeci de dosare, fisa medicala a pacientului Aydan Philips. Luand manunchiul de hartii, se intoarse si le inmana precaut celor trei barbati care asteptau.
-Doriti sa va uitati aici peste ele?intreba el. Sau preferati sa le luati acasa?
-Cred ca o sa ramanem aici, raspunse Ben. Daca avem intrebari, ne veti putea lamuri dumneavoastra.
David deschise dosarul si il cerceta la inceput in intregime. Ben se uita peste umarul lui, neapucand sa lege lucrurile prea mult intre ele datorita nerabdarii primului de a citi printre randuri.
Pendulul ceasului de perete batu ora sase, iar doctorul incepea sa dea semne ca programul lui se terminase.Insa in clipa in care sa deschida gura, usa cabinetului se deschise brusc, iar doamna care iesise dupa venirea celor trei navali inauntru cu o privire speriata si ingrijorata:
-Nu pot sa il gasesc pe Aydan, se planse ea. L-am lasat pe bancuta cat am discutat cu dumneavoastra, iar cand am iesit nu mai era. L-am cautat peste tot, insa e ca si cum ar fi intrat in pamant!
La auzul numelui copilului, cei trei nou-veniti o atintira cu privirea pe Anne Kirsten, dupa care se uitara banuitori la psiholog. Acesta isi lua in graba sacoul de pe spatarul scaunului din piele care se afla la biroul sau si iesi din cabinet inaintea tuturor, facandu-i astfel sa-l urmeze.
Dupa ce il mai cautara inca o data pe coridoarele sanatoriului, psihologul isi aminti de scara care duce pe acoperis. Desi temandu-se la inceput, se gandi apoi ca privelistea de acolo era foarte buna pentru relaxare. Insa trebuia sa tina minte sa inchida usa aceea cat mai curand posibil, nu toti pacientii lui s-ar fi dus acolo doar pentru o simpla vizita, avand in vedere cladirea cu sase etaje.
Ajuns deasupra scarilor si mai precis, pe acoperis, il vazu pe Aydan in compania unei tinere brunete. Pe loc se simti usurat, iar inima parca ii reveni la loc. Pentru o secunda ingrozitoare ii trecu prin minte ca micutul ar face vreo prostie. Insa acum ii parea rau ca s-a indoit de baietelul simpatic, care parca lua totul ca un episod din benzile desenate.
-Aydan, scumpule! alerga Anne inspre el emotionata. Il stranse la piept si il saruta pe amabii obraji.
Bruneta,care pana atunci isi tinuse mana stanga pe umarul baiatului, si-o retrase si ii privi pe cei doi multumita. Nu parea sa aiba mai mult de douazeci de ani, iar frumusetea ei era izbitoare. Ceilalti protagonisti ai scenei inmarmurira la vederea ei, nemaifiind in stare sa scoata un cuvant.
Anne ridica in cele din urma ochii inspre ea si o privi sincera:
-Multumesc ca nu l-ai lasat sa faca vreo prostie, zambi ea.
-E un baietel incantator, aproba la randul ei fata.
-Matusa Anne, ea e prietena mea Amanda!Mi-a aratat cateva lucruri. A zis ca stie cum a murit mami! se entuziasma copilul.
-Poftim?!interveni pe loc psihologul. Credeam ca am ajuns la concluzia ca mama lui a fost ucisa.
-Asa este, confirma Anne. De catre...Aydan.
-Cred ca micutul nu a inteles bine si a facut asocieri gresite, se scuza tanara. Eram aici cand a urcat pe acoperis si am stat de vorba.Mi-a spus ca seaman cu cineva foarte cunoscut.
Amanda ii privi pe toti intrebatoare, nestiind ce se intampla. Anne aproba intelegatoare, il lua pe Aydan si cobori scarile inapoi in holul sanatoriului. Fura urmati indeaproape de ceilalti.
Inainte insa de a se intoarce si de a-i adresa cateva cuvinte, bruneta disparu fara urma. Tot ceea ce lasa in urma ei fu o usoara mireasma de levantica.
