Dupa cateva zile de asteptare, calmul si rabdarea lui Charles au ajuns la limita. Stia raspunsul, stia adevarul, dar mai stia ca Lissa trebuie sa il accepte la randul ei. Poate ca mama ei plecase cand era adolescenta, dar acum era femeie in toata regula, trebuia sa il caute macar de dragul copilului lor pentru a-i explica ce s-a intamplat cu adevarat.
Razele soarelui patrundeau prin jaluzelele de la bucatarie, in timp ce Charles isi savura cafeaua si batea darabana in masa, incercand sa isi puna ordine in ganduri. Primul lucru la care ii fugise mintea a fost chiar amicul sau David. Nu il putea implica in asta, trebuia sa se descurce singur. Oricum nu va intra in nicio belea, Lissa il cunostea si avea incredere in el. Asa ca de ce sa mai amane momentul adevarului si sa nu i-l spuna chiar azi? Da, asta va face. Va merge si o va astepta din nou la scoala, vor merge la Caffe Rouge si ii va spune intreaga poveste. Poate ca va fi greu pentru ea la inceput, dar este o fata desteapta, va intelege in cele din urma.
Cu aceste ganduri in minte, isi lua inima in dinti si se indrepta spre scoala unde invata Lissa. Simtea ca ceea ce face este nedrept, ca poate ar trebui sa vorbeasca cu mama ei inainte de o pune in fata faptului impilinit. Se simtea ca un infractor care este pe cale sa comita ceva odios. Se simtea ca un infractor si avea senzatia ca toti ochii sunt atintiti asupra lui, pentru a-i urmari fiecare miscare.
Aerul de afara era parca din ce in ce mai incins, iar picioarele tot mai grele. Cand in sfarsit ajunse in fata gardului care inconjura scoala, o vazu pe Lissaiesind singura din cladire. Se bucura in sinea lui pentru ca nu trebuia sa o ia de langa prietenii ei si astfel o putea aborda mult mai usor.
-Lissa! striga el, sperand ca se va face auzit in larma de voci care se isca odata cu terminarea cursurilor.
Fata pana atunci cufundata in scrierea unui mesaj pe telefon, intoarse capul curioasa. Apoi, fara niciun motiv, o rupse la fuga in partea opusa celei lui Charles, tipand cat o tineau plamanii:
-Ajutor! Omul acela ma urmareste!
Doi politisti care se aflau la intrarea in curtea scolii, auzind tipetele fetei, se indreptara spre Charles pentru a-l lua la intrebari. Dupa ce ii verificara actele si il intrebara cu ce scop o urmareste pe domnisoara respectiva, au ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa discute la sectie.
-Dar este fiica mea, incerca acesta sa-i convinga.
-Da? De-asta fuge de tine cand te vede? il lua peste picior unul dintre politisti.
-Trebuie sa ma credeti! Am si dovada!
Fara a se gandi la consecintele actiunilor sale, Charles scoase din buzunar plicul cu rezultalele testelor ADN si i le inmana politistilor.
-Tocmai vroiam sa ii spun acest lucru. Ne intelegeam bine, nu inteleg de ce a rupt-o la fuga de cum m-a vazut, se explica el.
-Adica vrei sa spui ca ea nu stie acest lucru? Si cum ai facut analizele fara stirea ei, hm?
La o asemenea intrebare, Charles isi dadu seama ca spusese mai multe decat trebuise. Trase aer in piept, stranse buzele ca pentru resemnare si decise singur sa-i urmeze pe ofiterii de politie la sectie.
**
Telefonul tarai pe la ora amiezii, iar David se grabi sa raspunda. Desi il intrerupse din meditatia sa pentru a alunga asa zisul „Cosmar al scriitorului” si anume acela de a ramane fara idei, faptul ca vazuse pe ecranul mobilului numele lui Charles il facu sa apese pe tasta verde a acestuia.
-Am probleme, fu prima fraza de care David se lovi prima data.
-Ce s-a intamplat?
Vorbind repede si pe alocuri fara noima, Charles ii relata pe scurt cele intamplate. Tremurul din vocea sa dadea de inteles ca era constient ca facuse ceva destul de grav si era destul de speriat.
-Si asa am ajuns aici. Am nevoie de cineva sa ma scoata pe cautiune si nu mi-a venit nimeni in minte pe care sa sun.
Sufletul lui David se umplu de mandrie si iubire frateasca auzind acele cuvinte, insa exista o mica problema: de unde avea el sa faca rost in cateva ore de 1000 de dolari? Vanzarile cartilor mersera destul de bine, dar in niciun caz nu se ridicau inca la suma aceea. Iar apoi, banii avea sa-i vada doar la sfarsiul lunii, cand se va face un bilant. Era practic propriul lui sef si angajat, pentru ca oricum nu putea pune mana pe bani cand dorea el.
-David, ma auzi?
Pauza aceasta il facu pe Charles sa creada ori ca minutele in care avea voie sa vorbeasca se terminasera, ori nu apelase la cine trebuia.
-Da, te aud, raspunse in cele din urma David. O sa vad ce pot sa fac in privinta banilor. Pana atunci incearca sa nu mai zici ceva care te-ar putea afunda si mai tare.
-Promit, respira el usurat.
Conversatia se incheiase, iar Charles urma sa se indrepte catre celula lui privizorie cand un gardian veni la el si il anunta ca are vizitatori. Nu i se pusera catuse pentru ca nu era periculos, astfel incat fu indrumat de ofiterul care il urma din spate pe drumul pe care trebuia sa se indrepte pentru a-si intalni vizitatorii.
Ajuns in cele din urma la o usa de metal, paznicul acesteia o deschise, iar el intra oarecum curios. In mijlocul incaperii era o singura masa, iar acolo il astepta o persoana. O femeie mai exat. Era satena, avand ochi caprui, iar dupa trasaturile fetei, avea undeva intre treizeci si cinci si patruzeci de ani.
-Buna, Charles! incepu satena, salutandu-l politicos.
-Emma? Chiar tu esti? Intrebarea lui Charles semana mai mult a icnet de suprindere, acesta uitand de salutul politicos de inceput.
Se aseza pe scaunul din fata lor, fara a-si lua ochii de la Emma si in acelasi timp incercand sa faca asemanarea intre Lissa si mama ei. Isi amintea inca de tineretea lor, iar Emma nu se schimbase foarte mult de atunci, doar ochii ii erau mai maturi. In schimb, mainile ii ramasesera la fel de frumoase, cu unghii ingrijite date cu lac rosu, culoarea ei preferata. Stilul vestimentar devenise putin mai decent decat la cincisprezece ani, insa isi pastrase stilul si gustul bun in alegerea hainelor. Parea la fel de finuta si inocenta ca si in urma cu nouaspreze ani cand o vazuse ultima data.
-Ce cauti aici? Cum de ai stiut unde sunt? De cand locuiesti in Berlin?
Intrebarile curgeau de pe buzele lui Charles, incapabil sa le opreasca si dornic sa afle cat mai multe raspunsuri.
-Inainte de a-ti raspunde la celelalte intrebari, trebuie sa-mi cer scuze pentru ca din cauza mea te afli acum aici.
Vestea il lovi precum o caramida.
-Poftim?
-Lissa a venit intr-o zi acasa si mi-a spus ca a cunoscut doi barbati foarte draguti si de treaba care au fost la lansarea ei de carte. Mi-a spus deasemenea ca unul este scriitor, iar celalalt este editorul lui. Cand am intrebat-o numele lor, mi-a spus de tine si de David. Nu stiam ce treaba aveai cu ea, sau de ce o tot cauti, asa ca i-am spus sa se fereasca de tine.
-Adica tu crezi ca as vrea sa-i fac ceva fiicei noastre?se enerva el.
-Deci sti...
-Da, dar nu multumita tie.
Charles se lasa pe spatarul scaunului si isi incrucisa bratele la piept. Isi tuguie buzele, ca si cum s-ar gandi la sentinta pe care sa i-o dea Emmei pentru fapta comisa.
-Mi-a fost teama pentru ea, ca oricarei mama. Cred ca intelegi acest lucru, se explica ea.
-Uite, relua Charles. Nu te condamn pentru ce ai facut. Si banuiesc ca ea inca nu stie ca eu sunt tatal ei, nu?
-Nu, de aceea am preferat sa discut cu tine mai intai. Vreau sa afle de la mine, va fi un soc mai putin dur pentru ea, decat sa afle de la un...Emma se opri pentru a-si cauta cuvintele, dar se parea ca momentan nu ii venea nimic in minte.
-De la un strain...continua Charles fara retineri. Pentru ca asta sunt pentru ea, un strain.
-Nu, nu chiar strain. Prieten...oarecum. Poate ca asta va face ca ea sa accepte situatia mai usor.
Lui Charles nu ii era usor sa auda toate aceste vesti, dar ii dadea dreptate Emmei. Trebuie sa se gandeasca intai la Lissa si la sentimentele ei, apoi la dorintele sale.
Simtind ca discutia se va incheia in scurt timp, Emma scoase din geanta doua bancnote de 500 de dolari.
-Ce faci cu aia?intreba Charles incruntat.
-Iti platesc cautiunea, raspunse ea senina.
0 comentarii: