Pentru faptul ca acea ziarista il acuzase pe nedrept datorita publicatiei sale, David se hotari sa cerceteze putin asa zisul caz al „baiatului enigmatic”. Si intr-adevar, inca de la primele rezultate, un articol socant ii aparu in fata ochilor, o poveste care tinu prima pagina a ziarelor pentru cateva zile.
Citind cu atentie, descoperi ca baietelul pe numele sau Aydan, in varsta de 8 ani isi ucisese mama intr-un acces de furie iscat din senin. Toata lumea era socata inclusiv rude, vecini si alte cunostinte, acestia descriindu-l pe micut ca pe un „un omulet mare”cu care puteai vorbi despre orice, avand o inteligenta rar intalnita si o minte ascutita. Deasemenea, era precizat faptul ca pentru a fi ajutat sa treaca peste trauma suferita, Aydan s-ar fi aflat internat la ospiciul „Casa Verde” din New Hampshire. Uimit de cele citite, puse in graba mana pe telefon si forma numarul prietenului sau de-o viata, Charles:
-Haide, raspunde odata!batea el nerabdator din picior.
-Da, ce e?se auzi intr-un final vocea morocanoasa a editorului sau.
-Reporterita aia a avut dreptate! Cartea mea este asemeni povestii pustiului din New Hampshire! Nu imi pot explica cum s-a intamplat! Jur ca tot ce am scris a fost pur imaginatia mea! Of, si aveam atatea vise si sperante cu publicatia aceasta! De ce mi se duce totul de rapa din cauza unui copil cu probleme la cap?!
David vorbea fara oprire si atat de repede, incat Charles abia il putea urmari.
-Esti nebun? E trei dimineata, tu nu ai altceva mai bun de facut?il mustra prietenul sau.
-Tu ai auzit ce ti-am spus? Cumva, nu se stie cum, rari el cuvintele, povestea scrisa de mine este cea a piciului de pe alt continent!
-Ce?!Vrei sa spui ca ai plagiat?!sari ca ars Charles. Sti ce inseamna asta pentru cariera ta?!
La celalalt capat al firului, se auzi un oftat nervis si David isi dadu ochii peste cap:
-Ce-ar fi sa dai pe gat o cana de cafea si sa vi pana la mine sa te lamuresc mai bine cum sta treaba?propuse David. Vad ca la telefon nu ne intelegem. Apoi inchise.
Mai de voie de nevoie, Charles se imbraca greoi si porni spre casa amicului sau, luand cu el cana plina de cafea pe care tocmai si-o facuse. Bajbaind in intuneric pentru a deschide portiera masinii si mai mult cu ochii inchisi de somn, ajunse in cele din urma la usa lui David.
Acesta deschise si il intampina cu un zambet pana la urechi, radiind de fericire. Cand isi vazu prietenul pufni in ras fara a se putea stapani.
-Aaa, Charles. Ai...incepu el.
-Da, cana de cafea in mana. Stiu.
-Aaa, nu. Ai...
-Parul ciufulit. Stiu.
-Nu chiar. Vroiam sa spun ca...
-Ca-ti pare rau ca m-ai trezit la ora asta, dar ca te bucuri sa ma vezi? Bine, scuze acceptate, dadu Charles din mana si se duse in sufragieria amicului sau.
-De fapt, vroiam sa-ti spun ca ai plecat in papuci de casa. Dar da, ma bucur sa te vad.
Charles facu ochii mari ca trezit din transa si isi indrepta automat privirea spre picioare. Intr-adevar, papuceii lui de casa in forma de ratoni pufosi il insotira. Gandindu-se totusi ca la ora ceea tarzie nu avea cum sa il vada cineva defiland astfel prin fata blocului, se relaxa si sorbi linistit cafeaua.
Cand se simti pregatit sa afle ce avea prietenul sau a-i spune, se duse in spatele sau in timp ce acesta isi continua cercetarile pe Internet. Simtindu-i respiratia in ceafa, David ii facu loc pentru a se uita peste descoperirile lui.
Luandu-i locul in fata laptopului, Charlesdeschise pe rand paginile web salvate de David. Si dupa cateva minute bune, se intoarse spre prietenul sau cu o figura serioasa:
-Si ce ai de gand sa faci in legatura cu asta?il intreba.
-Simplu. Zburam acolo si mergem la sanatoriul unde pustiul a fost internat.
-Chiar crezi ca vei afla ceva de acolo?il privi Charles sceptic.
-Vreau doar sa verific data la care a fost internat si sa-i demonstrez lui Emily ca s-a inselat cand m-a acuzat de plagiere.
-Ah, deci e vorba de razbunare.
-Oarecum, dar sunt si curios de coincidenta asta. Asa ca grabeste-te prietene acasa si fa-ti bagajul. Plecam cu avionul de 10!
**
Ben intra in prima librarie care ii iesi in cale si cumpara cartea autorului David Black. Nu ii stia titlul, dar ii stia subiectul. Iar faptul ca era proaspat editata inlesni cautarile vanzatoarei. O plati si merse direct acasa pentru a o putea citi atent si in liniste.
Isi crease pana si un mediu ambiental propice concentrarii. Asezandu-se pe canapea, se sprijini cu cotul de marginea comodei, in timp ce cu cealalta mana tinea cartea deschisa la pagina pe care o urmarea. Pe masuta de sticla din fata lui era asezat laptopul, cu diferitele articole despre baietelul internat la ospiciu.
Patiserul avusese dreptate. Stilul tipului era varza, insa trebuia sa recunoasca faptul ca subiectul abordat era destul de interesant. Se hotari sa o duca in noaptea aceea pana la capat, avand in vedere ca nu avea mai mult de doua sute optzeci de pagini.
Pe parcursul lecturii gasi cateva asemanari intre textul cartii si adevarata drama a baiatului, precum si detalii despre crime sangeroase, dar si numeroase piese care nu se potriveau. Poate ca pana la urma era doar o simpla coincidenta. Insa ceea ce il nemultumeau erau crimele infaptuite parca in acelasi fel precum cele din prezent, din realitate. Il duceau cu gandul chiar si la un psihopat care ucide, doar pentru a face o ancheta politista demna de un roman.
Pana a doua zi in zori, cartea era aproape terminata. Insa ceea ce il nelinistea si mai mult pe Ben era factorul cheie, un personaj mistic. El era cauza tuturor necazurilor de pana atunci, iar odata cu disparitia lui, totul reveni la normal. David nu descrisese foarte bine aceasta forta miserioasa, doar flash-uri de lumina si diferite senzatii de cadere in neant.
-Asta e pus science-fiction, conchise el intr-un final. Unde sunt autorii buni cand ai nevoie de ei?
Arunca publicatia in partea cealalta a canapelei si merse sa faca un dus. Parea ca rezolvarea misterului celui care colinda orasul in cautarea de noi victime trebuia predata altcuiva. El, cel putin, ajunsese intr-o infundatura.
-Forta mistica, auzi...bombani el nervos in timp ce se sapunea.
Cobori apoi la masina pentru a merge la lucru si a-si lua o cafea. Mai avea doar o zi la dispozitie pentru a rezolva cazul, insa se simtea descumpanit. Punandu-si ordine in ganduri, trecu pe langa un chiosc cu ziare si se hotari sa il ia pe cel pentru ziua in curs. Ii plati vanzatorului de la taraba si se urca din nou in masina.
Strazile aglomerate ii fortau pe oameni sa recurga la vorbe si gesturi violente din cauza stationarii indelungate la semafoare, circulatiei deviante si altor factori care ii determina pe acestia sa devina extrem de agitati. Prinzand culoarea rosie la unul din semafoarele centrale, Ben lua ziarul si incepu sa-l citeasca. Rasfoindu-l pentru a gasi ceva interesant,dadu peste articolul care anunta venirea in acea dupa-amiaza a scriitorului David Black in incinta sanatoriului „Casa Verde”.
-Ca sa vezi, zambi el. Norocul e exact in coltul strazii.
Impaturi ziarul si accelera, virand la dreapta si indreptandu-se spre ospiciu. Parca langa portile acestuia, asteptand ca „invitatul de onoare” sa-si faca aparitia. Se hotari sa vorbeasca cu David, chiar daca afla sau nu ceva concret. De pierdut oricum nu avea nimic...
2 comentarii:
Anonim spunea...
Am citit toate cele sapte capitole si sunt foarte interesante. Cele trei personaje Amanda, Aydan si scriitorul sunt unite intre ele si ai facut-o foarte bine. Abia astept sa postezi si urmatorul capitol. Pupici si spor la scris!
A si inca ceva: traduci sau e imaginatia ta?
kristine.b spunea...
multumesc de parere
ma bucur ca cineva citeste si chiar imi da un feed-back pozitiv
cat despre intrebarea ta, totul este din imaginatia mea
multumesc inca o data si te astept la capitolele urmatoare:*