Ziua mult asteptata de David sosi mai repede decat sperase.Asta pentru ca era lansarea noului sau volum, iar autorul nu isi mai incapea in piele de mandrie si emotie. Era constient cat muncise la acest roman si avea sentimentul ca il va face cunoscut pretutindeni. Si-l imagina tradus in cel putin cinci limbi, apoi se imagina pe el castigand premiul pentru vanzari record.
Lissa ii primisese ca va fi prezentala acel eveniment atat de special pentru el si se tinuse de cuvant. Ba mai mult, aduse cu ea o intreaga gasca de baieti si fete, astfel incat sala parea mult prea populata pentru estimarile facute anterior.
-Lissa, ai ajuns!o intampinara Charles cu un zambet larg. Ne face placere sa avem inca un scriitor aici.
Fata parea incantata de o primire atat de calda si se amesteca prin multime impreuna cu prietenii ei. Cladirea unde se tinea lansarea de carte era o biblioteca mare, deschisa pentru orice pasionat de o carte buna. Rafturile erau intesate de titluri atragatoare, carti vechi cu coperti rupte insa fara pic de praf. Privind-o in ansambu, gandul iti zbura la marile biblioteci londoneze in care pur si simplu te pierdeai printre rafturile inalte.
-Vreau sa va mutumesc tuturor, celor care ati venit azi aici pentru a-mi fi alaturi intr-un moment atat de special, isi incepu David discursul cu un pahar de sampanie intr-o mana si romanul sau in cealalta. Inseamna mult pentru mine!
-Despre ce este vorba in cartea dumneavoatra? Ne puteti face un mic rezumat?
Vocea veni de undeva din spatele salii. In timp ce multimea ii facea loc sa treaca, o roscata focoasa urmata de un barbat cu o camera video pe umar pasi in fata. Ii intinse microfonul si astepta raspunsul lui.
-Ah, presa. Minunat...murmura David ca pentru sine.
Roscata era celebra Emily Huston, cea care era recunoscuta pentru criticile ei aduse la adresa scriitorilor. Nu pierdea nicio ocazie de a scoate de pe piata, inainte chiar de a intra, un roman de prost gust.
-E adevarat ca ultimele dumneavoastra publicatii nu au avut succesul asteptat?continua ea.
-Poate doar putin, insa...incerca David sa explica, dar Emily i-o taie brusc.
-Chiar v-ati inspirat dintr-un dosar medical al unul copil internat la un ospiciu?
-Cine v-a spus ca as fi facut asa ceva?se incrunta scriitorul, surprins de acuzatiile care i se aduc.
-Raspundeti doar la intrebare, va rog!
-Sigur ca nu! Tot ce am scris in aceasta carte este pura imaginatie, se apara David.
-Atunci cum explicati faptul ca exista un copil care in urma cu cateva luni fusese internat la un ospiciu din New Hampshire cu exact aceeasi poveste pe care ati scris-o dumneavoastra?
David ramase circumspect la intrebarea reporterei:
-Probabil a fost doar o coincidenta, raspunse el. Acum va rog sa ma scuzati, am de impartit autografe.
Acestea fiind spuse, brunetul ii intoarse spatele si lua loc pe scaun, incepand sa semneze cartile pentru cumparatori.
**
Dupa o cautare completa pe Google, tot ce a reusit Benjamin sa afle a fost o poveste oribila despre un copil care si-a ucis propria mama. Din rapoartele politiei si analizeze autopstiei, a reiesit faptul ca femeia fusese injunghiata de trei ori in stomac de cel caruia ii daduse viata. Atat si nimic mai mult.
-Chestia asta e o porcarie!se enerva Ben si se ridica de pe scaun, hotarat totusi sa caute date si in alta parte.
Isi lasa laptopul deschis si dosarele imprastiate pe masa de lucru. Isi lua geaca si iesi pe usa apartamentului, cu gandul de a merge la patiserie si de a-si lua o gogoasa.
„Nu poti gandi pe stomacul gol”, isi zise el.
Era o dupa-amiaza linistita, soarele stralucea puternic, iae adierea vantului mai alunga din cand in cand caldura zilei toride. Patiseria se afla la intersectia strazilor Paine cu First Avenue, destul de aproape de locuinta detectivului. Clopotelul suna zgomotos in momentul in care usa se deschise, iar Ben isi facu aparitia pierdut in gandurile sale.
-Ben! Ce surpriza!exclama patiserul binevoitor. N-ai mai trecut demult pe la noi!
-Scuze John, sefii astia iti stau mereu in spate, zambi el si isi scoase ochelarii negri de soare, bagandu-i in buzunarul de la piept al camasii.
John Rowland, un barbat in varsta de 60 de ani, proprietarul patiseriei „John`s”, deci prin urmare propriul lui sef, nu avea de ce plange de astfel de probleme. Lasa din mana cartea pe care tocmai o citea si se pregati sa-si serveasca clientul.
-Cu ce sa fie?intreba el.
-Doua cu ciocolata, una cu vanilie, raspunse Ben.
-La fel ca intotdeauna, zambi John.
-Doar ma sti, imi place stabilitatea, si lua o gogoasa muscand cu pofta din ea.
-La ce lucrezi? Tot la cazul cu crimele misterioase? vru vanzatorul sa stie, aplecandu-se peste tejghea pentru a auzi mai bine.
-Da.Din pacate cei de la birou vor sa predea documentatia cuiva mai competent, pentru ca se pare ca noi nu suntem destul de „dotati”.
-La naiba! Nu degeaba sunteti FBI, voi stiti totul!se revolta amicul sau.
-Se pare ca uneori ne mai scapa cate ceva, ridica el din umeri si continua sa savureze a doua gogoasa. Ce citesti acolo?
Ben ii lua cartea de pe tejghea si se uita la coperta, apoi o intoarse si ii citi referintele.
-E o carte a unui tip, David Black. In urma cu cateva zile a publicat-o si deja a fost tradusa, il lamuri John. Incredibili astia, nu-i asa? ii lua el cartea si zambi pe sub mustata.
-Chiar asa? Si despre ce este vorba?se interesa agentul.
-Din cate am inteles pana acum, un copil de opt ani si-a ucis mama, iar acum are ceva probleme comportamentale.
Ben ramase cu ultima bucata a gogoasei in mana si il privi surprins pe patiser.
-Ce e? reactiona acesta. Ti-a ramas in gat? Vrei un pahar cu apa?
-Nu, nu...e doar interesant subiectul, se explica Ben.
-Ah, subiectul da. Stilul tipului insa cam lasa de dorit. Dar gusturile nu se discuta.
John dadu nonsalant din mana si disparu in magazia din spate. Terminandu-si gogosile, Ben se ridica, lasa banii pe tejghea si iesi in caldura torida de afara.
0 comentarii: